Polițiștii au identificat camionul din care se aruncau deșeuri periculoase în Dolj

Polițiștii au identificat camionul din care se aruncau deșeuri periculoase în Dolj
Publicat: 24/08/2024, 12:20
Actualizat: 24/08/2024, 17:13

Vineri, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Pielești au continuat cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor.

„Astfel, seara trecută, în urma activităţilor specifice desfăşurate în colaborare cu polițiști ai Secției 4 Poliție Rurală Coşoveni, polițiștii au stabilit că deșeurile au fost transportate cu o autoutilitară ce aparţine unei societăți comerciale, din București, cu punct de lucru în comuna Coşoveni, administrată de către un bărbat, de 30 de ani, din localitate”, spun reprezentanții IPJ Dolj.

Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii situației de fapt şi identificarea tuturor persoanelor care au participat la comiterea faptei, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.

Tone de DEȘEURI periculoase au fost găsite pe un câmp din comuna Robănești

Tone de deșeuri periculoase au fost găsite, vineri dimineață, pe un câmp din comuna Robănești.

Mormane de cenușă și zeci de butoaie care conțin o substanță de culoare neagră, a căror proveniență nu se cunoaște deocamdată, au fost transportate cu un camion ce se deplasa dinspre localitatea Coșoveni, în noaptea de joi spre vineri, și aruncate pe raza comunei Robănești.

„Am fost sesizați de cetățenii din comună care tranzitează acest drum că există depozitat, aruncat pe partea carosabilă, deșeuri periculoase, saci cu cenușă rezultată din materiale periculoase, nu știu ce să zic, bidoane undeva la peste 100 de bidoane care erau înșirate pe toată partea carosabilă. Am anunțat autoritățile, am sunat la poliție, la Garda de Mediu, am identificat în mare mașina, la ce oră a intrat. A fost surprinsă de camerele de supraveghere. Se vede la ce oră a intrat în comună, încărcătura se vedea în mașina. Rămâne să identificăm numărul mașinii”, a declarat viceprimarul comunei Robănești, Marian Vasile

 

Elena Ailuţoaei
Jurnalist de eveniment și investigatii, generatia presei anilor 2000. Licențiată în Comunicare Socială și Relații Publice la SNSPA, a devenit cunoscută mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Descoperirea incredibilă făcută de trei bărbaţi în pădurea Aluniş din Botoşani. Ar putea avea o...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
SpaceX, compania deţinută de Musk, plănuieşte o ieşire periculoasă în spaţiu, săptămâna viitoare
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Acord Rusia-Ucraina. Zelenski a făcut chiar el anunțul ISTORIC: Sunt recunoscător
Satul care îi atrage pe tineri ca un magnet. Vin aici ca la pelerinaj
O recunoști pe fetița cu chip de păpușă de imagine? A împlinit recent 39 de...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
David Niven, al doilea James Bond. Sublocotenent, scriitor și actor de Oscar